COLAPS MORAL = COLAPS ECONOMIC [Foileton - partea a 4-a]

(continuare din numarul trecut)

Nu se putea o asezarea sau instalare mai suprema a unui lider in fruntea unui popor, ca asezarea pe care a facut-o Dumnezeu lui Iosua, ca si conducator si lider spiritual, in fruntea poporului Israel, in locul robului Sau, Moise, sa-l conduca spre patria fagaduintei, pamanul Canaan, al natiunii lui Israel pentru totdeauna.

Nici o asigurare si incurajare nu putea fi mai mare, ca asigurarea si promisiunea lui Dumnezeu, cand a zis: „Precum am fost cu Moise, asa voi fi si cu tine; nu Ma voi departa de tine si nu te voi parasi. Fii tare si curajos, ca sa pazesti si sa implinesti toata Legea pe care ti-a incredintat-o Moise, robul Meu; sa nu te abati de la ea, nici la dreapta nici la stanga, ca sa pricepi toate cate ai de facut" (Iosua 1:5-6).

Dar nici o invatatura nu putea fi mai inalta, care sa se fi fost data unui nou conducator de popor, ca invatatura de a pazi Legea Domnului Dumnezeu, ziua si noaptea, cand i-a zis lui Iosua: „Sa nu se pogoare Cartea Legii acesteaia de pe buzele tale, ci calauzeste-te de ea ziua si noaptea, ca sa plinesti intocmai ce este scris intr-insa; atunci vei fi cu izbanda in caile tale si vei pasi cu spor" (Iosua 1:8).

In final, a incheiat Dumnezeu vorbirea Sa la asezarea lui Iosua ca si Conducator a lui Israel, zicand: „Iata iti poruncesc: Fii tare si curajos, sa nu te temi, nici sa te spaimantezi, caci Domnul Dumnezeul tau este cu tine pretutindenea, oriunde vei merge" (Iosua 1:9). Aici ni se descopera si omniprezenta lui Dumnezeu pretudindenea, si cu fiecare fiinta umana care cheama numele Domnului spre mantuire (cf. Fapte 2:21).

Astfel, prin aceste Scripturi suntem prezenti, luand parte spiritual, la instalarea lui Iosua Navi, ca si conducator la poporul Israel, din partea Domnului Dumnezeu. Nu avem cuvinte suficiente sa exprimam maretia vorbirii, a incoronarii si instalarii pe care Dumnezeu a facut-o lui Iosua Navi.

De ce am prezentat aceasta instalare a unui lider in fruntea unui popor? Pentru ca sa putem face o comparatie intre instalarea liderilor de azi, cu pompe, mandrii si pacate etc., in fruntea popoarelor. Astfel, sa punem intrebarea: Cat de departe sunt instalarile de azi a conducatorilor? Raspunsul: Ca cerul de pamant sunt departe instalarile conducatoriilor de azi in fruntea popoarelor. De ce? Pentru ca nu cunosc si nu au pe Dumnezeu in constiinta lor, si nu raporteaza la Dumnezeu instalarile lor in guverne, pentru a conduce poporul lui Dumnezeu. Dupa cum sunt instalarile asa urmeaza, apoi, si progresele sau colapsurile morale si economice. Ce tragic, caci conducatorii si popoarele de azi nu considera zicerea latina: „Nihil Sine Deo". Nimic fara Dumnezeu.

Biruintele lui Israel cu Iosua spre asezarea in Canaan.

Inainte de a pleca la drum spre Canaan, iata ce angajament a rostit poporul Israel in fata lui Iosua Navi: „Iar ei au raspuns lui Iosua si au zis: „Toate, oricate ne vei porunci, vom face si oriunde ne vei trimite, vom merge. Cum am ascultat pe Moise, asa te vom asculta si pe tine, numai sa fie Domnul Dumnezeu tau cu tine cum a fost cu Moise: Tot cel ce se va impotrivi poruncilor tale si nu va asculta cuvintele tale, in toate cate vei porunci, sa moara. Dar fii tare si curajos" (Iosua 1:16-18).

Aceasta generatie a lui Israel care a facut acest angajament solemn in fata lui Iosua, noul conducator, erau copiii celor ce au murit in pustie, timp de patruzeci de ani (cf. Iosua 5:6-7), si nu au putut intra in patria fagaduita pentru colapsurile morale in neascultare de ce le spunea Moise din partea lui Dumnezeu, precum am vazut. Astfel, aceasta generatie noua a ascultat de ce le spunea Iosua, din partea lui Dumnezeu, si au intrat in Canaan, oprind Dumnezeu apele Iordanului (cf. Iosua 3:7-17), precum ale Marii Rosii (cf.Iesire 14:10-31), inainte, cand veneau din Egipt cu Moise si Faraon alerga dupa ei, si poporul a trecut in pamantul fagaduintei! Poporul Israel a robit in Egipt patru sute de ani (Fac. 15:13).

Ca dovada si amintirea urmasilor, a opririi apelor Iordanului la trecerea lui Israel cu Chivotul Domnului, si oprirea in mijlocul apei, care apoi a stat pana a trecut poporul, Dumnezeu le-a zis: sa i-a douasprezece pietre din Iordan, pentru fiecare semintie o piatra, si sa o duca in tabara lor ca amintire urmasilor de minunea ce a facut-o Domnul pentru ei. Cele doisprezece pietre luate din Iordan au fost asezate de Iosua la Ghilgal spre vederea urmasilor (cf. Iosua 4:1-24). Israel a avut „patruzeci de mii de oameni inarmati de razboi" care au trecut inaintea Domnului Dumnezeu ca sa lupte impotriva Ierihonului (cf. Iosua 4:13), pe care l-au cucerit cu succes, cu cele mai mari inarmari ale locuitorilor (Cititi, Iosua cap. 6).

Iar cand au cucerit pe Amorei, Iosua s-a rugat Domnului sa opreasca Soarele si Luna, si iata, raspunsul lui Dumnezeu la Rugaciunea lui Iosua, prin Scriptura care zice: „Si s-a oprit soarele si luna a stat pana ce Dumnezeu a facut izbanda asupra vrajmasilor lor. Oare nu de aceea se scrie in Cartea Dreptului: „Soarele a stat in mijlocul cerului si nu s-a grabit catre asfintit aproape toata ziua" Si nu a mai fost nici inainte, nici dupa aceea, o astfel de zi in care Domnul sa asculte asa glasul omului; ca Domnul lupta pentru Israel" (Iosua 10:12-14).

Dupa ce au cucerit toate cetatile Canaanului, prin biruinta data lor de Dumnezeu, dupa Scriptura care descopera, zicand: „De la pustie si de la Libanul acesta pana la raul cel mare, pana la raul Eufratului si pana la marea cea mare spre asfintitul soarelui vor fi hotarele voastre" (Iosua 1:4). Iar alta Scriptura ne descopera in continuare marele Israel, prin vorbirea lui Dumnezeu catre Avram, zicand:„In ziua aceea a incheiat Domnul legamant cu Avram, zicand: „Urmasilor tai voi da pamantul acesta de la raul Egiptului pana la raul cel mare al Eufratului" (Facere 15:18).

Si a trait poporul Israel in ascultarea de Domnul Dumnezeu, care le-a dat pamantul Canaan, in toata vremea lui Iosua Navi, pana la moartea lui cand avea una suta zece ani (cf. Iosua 24:29). Importante sunt de retinut, pentru toate familiile pamantului, cuvintele lui Iosua la cuvantarea de despartire de popor, zicand: „Eu insa si casa mea vom slujii Domnului, ca sfant este" (Iosua 24:15). Poporul Israel, in timpul lui Iosua, a trait in mari standare morale pentru care Domnul Dumnezeu i-a binecuvantat cu viata din belsug si spor in toate.

Dar dupa moartea lui Iosua, urmasii poporului Israel de mai tarziu, nu au cautat sa aiba in amintire, mereu, trecutul istoric a parintilor lor, pentru legatura de Credinta si biruinta cu Dumnezeu mai departe in viitor, si asa au ajuns sa slujeasca Astartei si lui Astarot, idolii ca dumnezei ai popoarelor vecine, si astfel Domnul i-a lasat in stapinirea regelui Moabului optsprezece ani (cf. Iosua 24:35) spre ai trezi. Asa lasa la o parte generatiile ce urmeaza, in toate popoarele trecutul istoric cu credinta in Dumnezeu al parintilor lor, si asa nu au viitor, pentru ca se departeaza de Dumnezeu. Generatiile moderne s-au departat de trecutul istoric cu Dumnezeu al parintilor lor si astfel Dumnezeu i-a lasat in voia lor, care i-a condus la pacate cu urmarile in colapsuri morale si economice in lumea intreaga.

Colaps moral si economic in Ninive.

„Scoala-te si du-te in cetatea cea mare a Ninivei si propovaduieste acolo, caci faradelegile lor au ajuns pana in fata Mea! Si a patruns Iona in cetate, zicand: „Patruzeci de zile mai sunt, si Ninive va fi distrusa!" (Iona 1:2; 3:4).

Prima Scriptura ne descopera ca, Dumnezeu din milostivirea Sa, pentru toate popoarele lumii, a trimis pe proorocul Iona la marele oras Ninive, capitala Imperiului Sirian, de atunci, sa le vesteasca ca strigarea „faradelegilor" lor au ajuns pana la Dumnezeu! O astfel de strigare din cauza faradelegilor, am vazut ca ajunsese la Dumnezeu si impotriva cetatilor Sodoma si Gomora (cf. Fac. 18:20-21), care au fost distruse. A 2-a Scriptura descopera ca proorocul Iona a patruns in cetatea Ninive cu vestea din partea lui Dumnezeu ca cetatea mai „are 40 de zile si va fi distrusa", daca nu se vor intoarce la pocainta din colapsul moral.

Mila lui Dumnezeu pentru a nu se distruge orasul Ninive, din cauza faradelegilor oamenilor, o prezinta Scriptura, zicand: „Dar Mie (Dumnezeu) cum sa nu-Mi fie mila de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o suta douazeci de mii de oameni, care nu stiu sa deosebeasca dreapta de stanga lor, si cu un mare numar de dobitoace?" (Iona 4:11). Astfel, din mila lui Dumnezeu, pentru salvarea orasului Ninive, proorocul Iona, dupa multe intamplari, trimis de Dumnezeu, ajunge in orasul pe care l-a strabatut trei zile, deorece trei zile ii trebuiau unui om sa strabata pe jos orasul acela mare (cf. Iona 3:3), propovaduind, ca: „Patruzeci de zile mai sunt, si Ninive va fi distrusa!" (3:4).

Iata ce s-a intamplat: „Si a ajuns vestea pana la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul sau, si-a lepadat vesmantul lui cel scump, s-a acoperit cu sac si s-a culcat in cenusa" (Iona 3:6). Din porunca regelui toti locuitorii Ninivei au intrat in post si rugaciune, nici animalelor nu le-a dat de mancare si Dumnezeu a primit rugaciunea si cainta lor, si vazand ca s-au intors, de la caile lor cele rele, nu a fost distrus orasul Ninive (cf. Ioan 3:7-10), desi era decazuta in moravuri rele cu inchinari la idoli.

Va indemn sa cititi toate capitolele din cartea lui Iona, din Vechiul Testament, caci sunt numai patru, si o sa puteti vedea lucruri mari de la Dumnezeu pentru Iona si pentru Ninive. Iona nu putea intelege ca, Dumnezeu se milostiveste si salveaza si alte popoare, nu numai poporul ales evreu si astfel a ajuns in pantecele chitului trei zile si trei nopti (cf. Iona 2:1), fara sa i se intample nimic rau si dupa aceea a plecat cu mesajul lui Dumnezeu la Ninive. De mentionat este faptul ca, „cele trei zile si trei nopti" petrecute de Iona in pantecele chitului vor fi evocate de Domnul Iisus ca „semn" (simbolic) al starii Sale cu trupul in inima pamantului trei zile si trei nopti, pana la Inviere (cf. Matei 12:40).

Alte colapsuri morale in istoria Ninivei si caderea ei. „Vai de cetatea cea varsatoare de sange, plina de minciuna si de silnicie, din care nu se mai curma jaful. ... Numai din pricina multelor desfranari ale celei desfranate, frumoasa la chip si mestera in farmece, care duce in robie neamurile prin desfranarile ei si popoarele prin fermecaturile ei „Sunt impotriva ta!", zice Domnul, ..,(Naum 3:1-5).

(continuare in numarul viitor)

Preot Paroh Aurel Sas, Biserica Ortodoxa Romana Sf. Gheorghe, Las Vegas, Nevada

Articol disponibil la adresa: http://www.romaniantribune.net/a3938_COLAPS_MORAL_=_COLAPS_ECONOMIC_[Foileton_-_partea_a_4-a].aspx